Elena Udrea a fost subiectul central al jurnalistului Radu Banciu, duminică seară.
Fostul ministru a ajuns la Cluj, acolo unde studiază teologia, și nu a ratat ocazia de a scrie primele impresii despre viața de studentă și de a posta o nouă fotografie cpe Facebook.
"Ce nostalgii trebuie să o fi curpins. (…) Nu se vede însă cât de scurtă era fusta sau rochia", spune, ironic, Banciu.
Radu Banciu, despre prima zi a Elenei Udrea la Cluj: Nu se vede în fotografie însă cât de scurtă era fusta
#DIRECT_ONE_4j7j8v#
"Elena Udrea, ținându-se de cuvânt, fie și de ochii lumii, a redevenit studentă.
Fostul ministru a scris pe Facebook:
“Sunt la Cluj. Am inceput cursurile de masterat de la Facultatea de Teologie cu Psihologia religiei. Parca m-am intors in timp, 20 de ani.:))) la vremea studentiei, ceea ce evident ma face sa zambesc, astazi de Ziua Internationala a Zambetului.
Atmosfera universitara sobra se completeaza perfect cu deschiderea profesorilor catre dialog si dezbatere, pe masura prestigiului Universitatii clujene si a celor ce predau aici.
Prima zi de cursuri imi confirma ca am ales cel mai potrivit loc pentru a studia ceea ce mi-am dorit”
Ce nostalgii trebuie să o fi curpins. Astăzi, de Ziua Internațională a Zâmbetului au fost toți numai un zâmbet la teologie, deși mie mi se pare că nu cadrează nemaipomenit.
Niciun cuvânt însă despre cămin sau despre domnul Alexandrov.
Udrea a postat și o fotografie. Nu se vede cât de scurtă era fusta sau rochia", spune Banciu.
![]()