Luptă strânsă pentru trofeul Eurovision. Cine sunt favoriți și pe ce poziție neașteptată a ajuns Alexandra Căpitănescu

Luptă strânsă pentru trofeul Eurovision. Cine sunt favoriți și pe ce poziție neașteptată a ajuns Alexandra Căpitănescu
sursă foto: Instagram/ Alexandra Căpitănescu

Cine sunt favoriți finalei Eurovision este întrebarea de pe buzele tuturor. În această ediție  25 de țări se pregătesc să urce pe scenă pentru a câștiga trofeul ediției cu numărul 70.

Cine sunt favoriți la câștigarea trofeului pe scena de la Viena

Marele concurs muzical se organizează la Stadthalle, în fața a mii de spectatori. Artiștii din Finlanda și Australia conduc topurile de specialitate. Aceștia sunt pregătiți să ofere show-uri electrizante pentru voturile publicului. Totul începe la ora 22:00, ora României.

Pe ce poziție concurează România 

Alexandra Căpitănescu a urcat rapid în clasamentul preferințelor. Reprezentanta noastră a ajuns direct în top 5. Evenimentul este transmis în direct de TVR și online pe YouTube.

Românii care vor să o susțină pe Alexandra în marea finală Eurovision 2026 de la Viena trebuie să știe că artista va avea numărul de concurs și de vot 24.

România  va urca pe scenă penultima în competiția programat sâmbătă, 16 mai.

După o prestație spectaculoasă pe care Alexandra a avut-o în cea de-a doua semifinală cu piesa „Choke Me”, România a reușit să se califice. Astfel, poziția 24 este strategică și ne oferă vizibilitate sporită în momentul deschiderii liniilor de vot.

Cum a reacționat artista după ce România a reușit calificarea

Alexandra Căpitănescu a avut o apariție electrizantă pe scena din Austria, reușind să ridice sala în picioare.

Imediat după anunțarea rezultatelor, artista s-a declarat recunoscătoare pentru fiecare vot primit și a mărturisit că acest moment este un vis împlinit.

„Sunt foarte fericită! Și recunoscătoare pentru fiecare vot. Calificarea în finală este un vis devenit realitate și promit să dăm tot ce avem mai bun în marea finală Eurovision”, a declarat Alexandra Căpitănescu pentru Libertatea.