Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că deși 2012 nu va reprezenta finalul crizei economice, va fi totuși anul în care măsurile luate de Guvernul Boc se vor dovedi a fi cele corecte, potrivit Agerpres.
”Sunt convinsă că 2012 va fi un an al confirmărilor. Anul acesta, se va confirma faptul că am adoptat măsurile economice și fiscale corecte, precum și reformele necesare în sectoarele cheie ale economiei sau în domeniul social„, a spus Udrea.
Aceasta a precizat că România are aprecierea unanimă a instituțiilor financiare și a tuturor celorlate guverne europene.
„România are aprecierea unanimă a instituțiilor financiare internaționale și a celorlalte guverne europene”, a adăugat ministrul.
Udrea a mai spus că România este capabilă să plătească salariile și pensiile, dar și că este în continuare o țintă atractivă pentru investitorii străini.
”Guvernul va putea însă asigura plata pensiilor și a salariilor, România va rămâne atractivă pentru investitorii străini, vom continua pe drumul creșterii economice, vom absorbi mult mai eficient fondurile europene și vom rămâne un exemplu de curaj și responsabilitate în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm”, a conchis Elena Udrea.