S-a încheiat centralizarea informațiilor privind candidații înscrisi la concursul de rezidențiat, sesiunea 25 noiembrie 2012. Conform listelor transmise de Ministerul Sănătății, pentru Centrul Universitar București, unde au fost alocate 616 locuri, au optat să susțină concursul un număr de 1899 de candidați, se arată pe site-ul umf.ro.
Ministerul Sănătăţii a scos la concurs, pentru sesiunea din noiembrie a rezidenţiatului, 3.730 de locuri, dintre care 616 pentru Bucureşti, respectiv 524 pentru medicină, 63 pentru stomatologie şi 29 pentru farmacie.
Potrivit Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, la concursul de duminică, 25 noiembrie, au fost înscrişi 1.896 candidaţi, din totalul celor 5.371 înregistraţi la nivel naţional. Cei mai mulţi dintre candidaţi, respectiv 1.474, s-au înscris la medicinǎ, 303, la medicina dentarǎ, iar 122, la farmacie.
Cele mai solicitate specializǎri de la medicină sunt urgenţa, cardiologia şi chirurgia generală. La medicină dentarǎ, cei mai mulţi candidaţi au optat pentru chirurgia dento-alveolarǎ, iar la farmacie, pentru specializarea farmacie clinicǎ.
Noutatea pe care o aduce sesiunea din noiembrie 2012 a concursului este aceea cǎ se va organiza rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu doar pentru spitalele mici.