Preşedintele Traian Băsescu va participa joi şi vineri la Consiliul European de la Bruxelles, unde va avea loc a doua rundă de negocieri la nivelul celor 28 de lideri ai statelor UE privind cadrul financiar multianual 2014-2020 al Uniunii.
La Consiliu European dedicat special acestui subiect, din 22-23 noiembrie 2012, nu s-a ajuns la un acord final, însă s-a acceptat o reducere totală de 100 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de 1.033 miliarde de euro.
Liderii europeni au identificat atunci soluţii de tăieri pentru 70 de miliarde de euro, rămânând ca la acest Consiliu să se pună de acord pentru distribuirea pe capitole a restului de reducere de 30 de miliarde.
Misiunea preşedintelui Băsescu şi a delegaţiei României va fi să obţină o formulă de calcul a bugetului european care să implice o reducere cât mai mică asupra alocării naţionale, care oricum va fi semnificativ mai mare faţă de nivelul de 33,5 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013.
Negocierile se aşteată să dureze chiar până sâmbătă. Acestea riscă să elimine alte subiecte înscrise pe ordinea de zi a summitului şefilor de stat şi de guvern, transmite AFP.
„Dacă va fi timp”, preşedintele francez François Hollande ar vrea să discute cu omologii săi situaţia din Mali, după intervenţia forţelor franceze.
Liderii europeni ar trebui, de asemenea, să vorbească despre strategia necesară pentru a ajuta ţările după primăverile arabe şi despre acordurile de liber-schimb ce trebuie negociate, în special cu Statele Unite.
Pentru aceasta, cei 27 de lideri ar trebui să se înţeleagă rapid asupra bugetului european.
„Este urgent să se ajungă la un acord”, a avertizat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în scrisoarea sa de invitaţie.
Nouă propunere ce va fi înaintată ar viza „angajamente” în valoare de 960 de miliarde de euro pentru, ceea ce corespunde plafonului autorizat, şi de 900 de miliarde de euro pentru plăţi, respectiv cheltuielile efective.
Se vor aloca 13 miliarde mai puţin pentru angajamente şi 43 de miliarde mai puţin pentru cheltuieli în raport cu propunerea din noiembrie.