Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, la Braşov, la deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European, fiind posibil ca şeful statului să sosească în zonă sâmbătă seară sau duminică dimineaţă. Potrivit unor surse oficiale, şeful statului va participa la deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European, care va avea loc duminică, citează Mediafax.
Festivalul Olimpic al Tineretului European se va desfăşura în Braşov, Râşnov şi Predeal, Cheile Grădiştei – Fundata, în perioada 17 – 22 februarie. La cel mai mare eveniment sportiv pentru tineret din România sunt aşteptaţi 1.500 de participanţi, dintre care 900 sportivi şi 600 de membri ai delegaţiilor. Se vor întrece 559 de băieţi şi 351 de fete astfel: 182 de concurenţi la schi alpin, 147 de concurenţi la biatlon, 162 de concurenţi la schi fond, 86 de concurenţi la săriturile cu schiurile, 91 de concurenţi la snowboarding, 50 de concurenţi la patinaj artistic, 62 de concurenţi la patinaj viteză şi 120 de concurenţi la hochei pe gheaţă.