Compania americană Yahoo! a anunțat, miercuri, achiziționarea companiei Xobni, specializată în gestinarea adreselor de mail, presa britanică estimând achiziția undeva la un preț între 30 și 40 de milioane de dolari.
Xobni, înființată în 2006, deține o aplicație compatibilă cu sistemele de mesagerie ale Microsoft și Google, precum și un sistem de gestionare a contactelor din smartphoneurile cu iOS sau Android, scrie Mediafax.
În acest an, într-o încercare de a atrage public mai tânăr, grupul Yahoo! Inc a anunțat și achiziția Tumblr, preluarea urmând să aibă loc în a doua jumătate a lui 2013.
Marissa Mayer, directorul general al companiei, a spus, la momentul respectiv, că mizează pe faptul că Tumblr va contribui la creşterea atractivităţii Yahoo! pe piaţa publicităţii online, pe care concurează cu Google şi Facebook.