Alexandru Rafila: „Relaxarea din 15 mai depinde de noi toți, cum reușim să respectăm recomandările”

Alexandru Rafila: Relaxarea din 15 mai depinde de noi toți, cum reușim să respectăm recomandările

Alexandru Rafila, șeful Societății Române de Microbiologie, a precizat într-o intervenție televizată că evoluția pandemiei de COVID-19 în țara noastră se află în stadiul de platou, cu un număr relativ constant de cazuri noi, raportate zilnic. De asemenea, specialistul a âsugerat că relaxarea măsurilor după data de 15 mai va depinde foarte mult de comportamentul românilor în perioada 1-3 mai, o perioadă în care românii obișnuiesc să se întâlnească.

„Eu cred că suntem în perioada de platou și e bine să rămânem în această zonă, după care să sperăm că până la 15 mai intrăm pe un trend descrescător. Mai sunt aceste trei zile libere, lumea începe să mai circule, se reunesc familiile și, dacă trecem cu bine, așa cum am trecut de Paște, cred că suntem pe drumul cel bun. Până la urmă, relaxarea din 15 mai depinde de noi toți, cum reușim să respectăm recomandările și să intrăm pe trendul descendent susținut care să permită relaxarea succesivă a măsurilor”, a spus Alxandru Rafila la Digi24.

Acesta a dat de înțeles că perioada 1-3 mai reprezintă un moment critic în contextul pandemiei și i-a îndemnat pe români să fie precauți și să nu aibă contacte cu persoanele vârstnice.

Alexandru Rafila a atras atenția că se așteaptă ca cel puțin la nivel local să existe o creștere a numărului de cazuri de COVID-19.

Alexandru Rafila, despre concediile românilor: Ar trebui să așteptăm după data de 15 mai – 1 iunie

Alexandru Rafila a declarat pentru B1.TV, în urma unei intervenții la emisiunea „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că românii care se gândesc deja la concedii mai au de așteptat, pentru că autoritățile vor trebui să observe care va fi evoluția contextului epidemiologic după perioada 15 mai-1 iunie.

„În legătură cu concediile ar trebui să așteptăm după data de 15 mai – 1 iunie pentru a vedea care va fi trendul din punct de vedere epidemiologic. Eu sper să intrăm pe un trend descrescător în mod constant. Trendul înseamnă să avem o scădere constantă timp de două săptămâni. Și ulterior să se stabilizeze la un număr mai mic de cauri, câteva zeci d ecazuri care ar putea să apară pe zi, mai les că toți sperăm că temperatura mai mare va inversa transmiterea, în sensul scăderii transmisibilității acestui virus. Rămâne să vedem dacă se și întâmplă așa.

Depinde foarte mult cum ne vom comporta. După data de 15 mai toate obligațiile devin recomandări, să purtăm o mască de protecție și să nu ne înghesuim. Avem o tradiție să agreem locurile aglomerate. E bine să le evităm și să respectăm niște măsuri igienice simple, cum ar fi spălatul pe mâini sau utilizare măștilor în spații închise”, a declarat Alexandru Rafila.

Bilanțul COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică anunță, vineri, că alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 au fost depistate în țara noastră în ultimele 24 de ore. Astfel, bilanțul ajunge la 12.567. Dintre aceste persoane infectate cu noul coronavirus, 4.328 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, potrivit autorităților, 249 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 se află în secțiile de terapie intensivă din întreaga țară.