AMBULANŢA CORABIA A RĂMAS FĂRĂ ANGAJAŢI: Salariații, sub control judiciar pentru că au furat combustibilul salvărilor

AMBULANŢA CORABIA A RĂMAS FĂRĂ ANGAJAŢI: Salariații, sub control judiciar pentru că au furat combustibilul salvărilor

Criză la Ambulanța Corabia. 13 angajați au fost puși sub control judiciar, după ce ar fi furat combustibil de la ambulanțe.

„La data de 3 decembrie 2018, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare acțiunea penală față de un număr de 15 inculpați , ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals. La data de 4 decembrie 2018 s-a luat măsura controlului judiciar față de 13 inculpati, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Olt, potrivit Libertatea.