EXCLUSIV // Ce riscă polițiștii din Buzău să pățească după cazul de agresiune asupra activistului-taximetrist. În prezent, se desfășoară o anchetă internă (VIDEO)

EXCLUSIV // Ce riscă polițiștii din Buzău să pățească după cazul de agresiune asupra activistului-taximetrist. În prezent, se desfășoară o anchetă internă (VIDEO)

Cei trei huligani din Buzău, care au urmărit, blocat și bătut în trafic un activist weekendul trecut, sâmbătă, au creat un nou moment penibil pentru Poliție. Agenții s-au făcut de râs după ce nu au intervenit urgent, la apelul disperat al persoanei agresate, iar patrula cu care s-a întâlnit în trafic a fost incapabilă să acționeze ferm.

Polițiștii care au fost spectatori sunt anchetați, în cadrul unei comisii interne. Corpul de control al IGPR desfășoară la Buzău să vadă ce nu a funcționat în intervenția agenților, a anunțat oficial Poliția Română, duminică.

Deși în filmare se vede că agenții au fost depășiți de situație, reprezentanții Poliției Buzău au declarat că interevenția a fost un succes.Cei trei bărbați agresivi au fost potoliți doar de mascați.

IPJ Buzău a oferit mai multe informații, pe marginea acestui subiect.

„Au fost demarate, pe de o parte, verificări la nivel intern, în cadrul IPJ Buzău, pentru a stabili cu exactitate etapă de etapă cum s-a derulat intervenția, dar, totodată, au fost demarate verificări de către eșalonul superior, care vor fi efectuate de către corpul de control, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(…) Sancțiunile sunt prevăzute în legea care ne coordonează activitatea- Statutul polițistului, legea organică, Legea 360…”, a declarat pentru B1.ro subcomisarul de poliție din cadrul IPJ Buzău, Ane-Marie Vrapciu.

Iulian Surugiu, președinte al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, nu crede că vor exista sancțiuni severe pentru agenții de la Buzău.

„Nu v-ați învățat că atunci când se întâmplă ceva în România, fac o comisie și nu se întâmplă nimic?! Sunt realist. Și când am spus că 75% din sistem e putred, știu bine ce vorbesc”, a declarat pentru B1.ro Iulian Surugiu, președinte al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România.

Iulian Surugiu: „Școlile de poliție ar trebui militarizate!”

În opinia lui Iulian Surugiu, în Poliție este nevoie de o reformă.

„S-a văzut nepregătirea Poliției, lipsa reformei, s-a văzut că nu există proceduri. Dacă ar fi existat proceduri, ar fi trebuit să intervină rapid și să ceară ajutorul mascaților. Ar trebui să se pună accentul și pe pregătire fizică.

Nu poți să trimiți o doamnă în stradă, să trimiți să se bată cu infractorii, o doamnă care nu are pregătirea necesară nici măcar să se apere pe ea.

E o luptă în Poliție, în tot aparatul, pe pile, bani, relații, amante și așa mai departe. Legături cu alte structuri… Ar trebui militarizate școlile. Aș face trei serii în câte un an de zile și nu aș mai angaja din exterior. Adică i-aș pregăti și aș avea un serviciu polițienesc de o calitate mult mai bună”, a mai punctat Surugiu, pentru B1.ro.

Ce spune legea

Potrivit Legii nr. 360 din 2002 privind Statutul Polițistului, în funcție de eveniment și consecințele acestuia, erorile agenților pot fi sancționate astfel:

ART. 58
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:

a) mustrare scrisă;

b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 – 20% pe o perioadă de 1 – 3 luni;

c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani;

c1) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al
gradului profesional deţinut;

d) destituirea din poliţie.

ART. 59

(1) Sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) şi b), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină.

Intervenția eșuată a polițiștilor din Buzău(VIDEO)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`