Ianis Hagi și-a sărbătorit ziua de naștere iar la eveniment a fost prezentă atât iubita sa, cât și tatăl său.
Pe 22 octombrie, Ianis Hagi a împlinit 24 de ani și a sărbătorit alături de toate persoanele dragi din viața sa. Toată familia a fost prezentă la petrecerea aniversară care a avut loc în Scoția, iar imaginile care au apărut pe rețelele de socializare sunt spectaculoase. „Au venit din România ca să fie alături de mine în această zi specială. Nu puteam fi mai fericit de atât„. Fotbalistul care încă se recuperează după ce a fost operat la începutul anului.”, a mărturisit Ianis. Fiul lui Gică Hagi a venit la fastuosul eveniment alături de iubita sa, şi fiica lui Gică Popescu, Maria Popescu.
Mijlocaşul lui Rangers a stat între Elena şi sora sa, iar Gică Hagi apare foarte fericit în unul dintre clipurile postate de Ianis. Însă, aceasta nu este prima întâlnire dintre Elena și regele fotbalului românesc. Gică Hagi ar fi cunoscut-o pe potențiala lui noră încă de când s-a aflat de relația celor doi și ar fi acceptat-o fără să ezite. Prima poză în care apar cei doi îndrăgostiți a fost făcută publică de Ianis pe când erau în vacanță în Mykonos. Fotbalistul a decis să își arate public sentimentele pentru fata care se pare că i-a furat inima.
„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau s-o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi”, a declarat Ianis Hagi în 2021.