„Japonezele s-au ridicat în picioare și au aplaudat”: Cum a devenit filmul erotic Emmanuelle din 1974 un succes la nivel mondial și dezamăgirea fanilor după versiunea din 2024

O nouă versiune a filmului Emmanuelle, de data aceasta în limba engleză și având-o în rol principal pe franceza Noémie Merlant, tocmai a fost lansată în Franța, la 50 de ani de la apariția originalului. Această versiune Emmanuelle, regizată de Audrey Diwan, câștigătoare a Leului de Aur al Festivalului de Film de la Veneția pentru drama sa puternică despre avort Happening, explorează sexualitatea feminină, în stilul anului 2024.

Dacă aventurile sexuale ale lui Emmanuelle trebuie reexplorate, s-ar putea să fie pentru că originalul din 1974 pare atât de învechit acum

Regizat de francezul Just Jaeckin și cu actrița olandeză Sylvia Kristel în rolul lui Emmanuelle, filmul (bazat pe un roman din 1967 cu același nume) o urmărește pe soția de 19 ani a unui diplomat francez într-o vizită în Thailanda.

Toți rezidenții, fie că sunt thailandezi sau expatriați, par gata de sex în orice moment. Emmanuelle are întâlniri cu bărbați și femei într-o varietate de locații, deși nu toate aceste experiențe sunt consensuale.

Ea este chiar violată la un moment dat, dar apoi continuă să facă sex cu un bărbat care a „câștigat-o” în timpul unei lupte. „Nu pot spune că este un film genial”, spunea Sylvia Kristel despre el, într-un interviu pentru The Telegraph în 2007.

Mulți critici la acea vreme au fost de acord cu ea, dar filmul a făcut senzație la box-office, vânzând aproape nouă milioane de bilete doar în Franța, deși inițial a fost interzis până la alegerea unui nou guvern în 1974.

Emanuelle devenise un reper al Franței

A fost un succes și în SUA, mare parte din Europa și Japonia. Au urmat mai multe sequel-uri și spin-off-uri în anii 1970, iar Kristel a jucat în câteva dintre ele. „Filmul”, a spus ea, „a devenit ca un monument la Paris.

Japonezii [turiștii] au fost îndesați în autobuz și apoi au fost duși la Turnul Eiffel, Arcul de Triumf și să vadă Emmanuelle”. Un cinematograf, Triumful de pe Champs-Élysées, avea să difuzeze filmul continuu până în 1986.

De ce un film porno soft ar deveni un reper francez se datorează faptului că așa erau vremurile, potrivit Eve Jackson, editor cultural și prezentator al Arts 24 pe canalul de știri France 24.

„A fost primul film de acest gen în limba franceză și unul dintre primele filme franceze care au devenit un fenomen global”, a spus ea pentru BBC. „A venit și într-un moment în care temele epocii erau „dragostea liberă” și eliberarea sexuală. Pilula contraceptivă era disponibilă pe scară largă, iar un an mai târziu avortul a fost legalizat în Franța.

„Ultimul tango din Paris, care are și scene de sex explicite, a fost un succes în Franța cu doi ani în urmă, dar apoi cred că de două ori mai mulți oameni au mers să o vadă pe Emmanuelle în prima săptămână de difuzare.

A distrus tabuurile, arătând un act de masturbare, multipli parteneri sexuali, sex cu persoane necunoscute, dar în același timp a fost mainstream, deoarece dimensiunea publicului a arătat că există dorință pentru acest tip de film și a devenit un film pop-cult însuși afișul filmului în sine a fost emblematic. A putut fi văzut în tot Parisul în anii 1970”.

Aplaudat în picioare de fanele din Japonia

În SUA, Emmanuelle a fost comercializat ca un fel de film porno „mai clasic” de vizionat – ca artă erotică – cu sloganul „Filmele pentru adulți nu au mai fost niciodată așa” separându-l de alte filme pentru adulți.

De asemenea, a fost perceput de unii fani, în special în Japonia, ca un film feminist, potrivit Kristel: „Credeau că Emmanuelle este dominantă, doar din cauza acestei scene în care inițiază un act sexual cu soțul ei. Acesta a fost momentul în care japonezele aflate în sală s-au ridicat în picioare și au aplaudat”.

Mulți ar fi de acord acum, totuși, că filmul nu a trecut testul timpului, de la reprezentarea thailandezilor ca servitori anonimi, luptători și violatori, până la problema consimțământului sexual. Jackson descrie filmul original ca fiind „extrem de problematic”.

„Personajul este un obiect sexual, majoritatea partenerilor ei sunt bărbați în vârstă dominanti care își orchestrează plăcerea pentru ei înșiși”, spune ea. „Sunt momente, nu doar pentru Emmanuelle, în care consimțământul nu este evident. Aproape de sfârșitul filmului, există o scenă de viol în grup îngrozitoare”.

De ce a apărut versiunea Emmanuelle din 2024?

„Consimțământul sexual este un subiect atât de fierbinte în Franța în acest moment, nu doar din cauza mișcării #MeToo”, continuă Jackson. „Avem în desfășurare procesul pentru viol Gisèle Pelicot, care face titluri la nivel mondial.

Așa că Emmanuelle pare să fie greșit din atât de multe motive. În 1974, filmul poate ca a fost văzut ca un fel de pionierat pentru o epocă a iubirii libere și a aventurilor sexuale întâmplătoare și i-a dat Franței o reputație pentru asta, dar filmul nu a fost feminist, a fost scris și regizat de bărbați.

De-a lungul timpului, fenomenul Emmanuelle s-a estompat chiar și în Franța și puțini tineri au văzut originalul: la premiera mondială a noului film, Noémie Merlant a mărturisit că nu a văzut versiunea din 1974 înainte de a prelua rolul.

Dar există încă un interes intens din moment ce o regizoare franceză s-a reorientat asupra subiectului, chiar dacă versiunea lui Audrey Diwan a avut o reacție critică slabă la premiera sa mondială la Festivalul de Film de la San Sebastian săptămâna trecută.

Emmanuelle din Merlant are peste 30 de ani și face o excursie la Hong Kong pentru a inspecta un hotel de lux, unde Naomi Watts joacă rolul managerului. În timpul vizitei, Emmanuelle își redescoperă propria dorință și plăcere de viață, prin întâlniri cu o escortă care citește Wuthering Heights (Chacha Huang), precum și cu un inginer interpretat de Will Sharpe din The White Lotus.

Potrivit unor recenzii, noua versiune nu pare că a funcționat prea bine. Variety descrie filmul drept: „Noul film inert și adesea rece al lui Audrey Diwan.”

Recenzii mixte, Emanuelle din 2024 nu a reușit să convingă

În Franța, recenziile au fost mixte. Cotidianul francez Le Figaro anunță: „Filmul strălucește, dar rămâne rece… Evident, scopul a fost să o transformăm pe Emmanuelle într-o icoană feministă. O idee amuzantă”.

Dar Huffington Post (versiunea franceză) este mai pozitiv în ceea ce privește obiectivele filmului, scriind: „Emmanuelle nu mai este ținta tuturor dorințelor, femeia-obiect hipersexualizată. Ea este un subiect activ. Obiectul propriei ei sale dorințe”.

De asemenea, a existat o dezamăgire că noul film nu este în franceză, când ultimul a avut succes la nivel global tocmai în acea limbă. Dar Eve Jackson încă mai crede că telespectatorii francezi îl vor viziona „din interes”.

„Are o distribuție binecunoscută la nivel internațional, Audrey Diwan este o regizoare respectată și cred că toată lumea este curioasă să știe, „poate această femeie regizor să înlocuiască privirea masculină asupra acestui personaj feminin emblematic Emmanuelle? Nu sunt sigur. Încă mai cred că pentru că este un film erotic și are acel titlu iconic, în Franța, doar numele a împlinit 50 de ani de istorie ca simbol sexual erotic – pentru bărbați”.