B1 TV a obținut referatul procurorilor cu privire la măsura arestării preventive în cazul directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu. Acesta e acuzat de procurori de șantaj, într-un caz ce implică un diferent comercial cu o persoană din RCS/RDS, iar instanța a decis vineri arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.
Într-un fragment din acest referat, procurorii prezintă o serie de interceptări în care Sorin Alexandrescu vorbește cu o persoană căreia pare că îi raportează situația în cazul discuțiilor cu RCS/RDS. În aceste discuții se vorbește explicit de difuxarea “pe post” a unor informații în acest caz.
VEZI AICI REFERATUL INTEGRAL AL DNA ÎN CAZUL REŢINERII LUI SORIN ALEXANDRESCU
Mai mult, persoana influentă îi spune lui Sorin Alexandrescu că materialele ar trebui date “în afară de pe post”
STENOGRAME: VEZI AICI O DISCUȚIE DINTRE ALEXANDRESCU ȘI O PERSOANĂ DE GEN FEMININ
Iată fragmentul respectiv din referatul procurorilor:
„În data de 04.05.2013, ora 12:11:35, numitul(…) îl contactează telefonic pe inculpat, iar printre alte subiecte, discută şi despre (…):
(…).: „Tu cu aia cu (…) i-ai dat drumul, că eu credeam că pentru aia te-a sunat.
Alexandrescu Sorin: Nu, nu, nu, nu! Aia e dată drumul, aia e pe circuit!
(… ): OK! Bravo!”
Ulterior, în data de 13.05.2013, ora 17:37:28 între cele două persoane menţionate mai sus se derulează o altă convorbire telefonică în cuprinsul căreia este din nou abortată situaţia companiei (…).
(… ).: „Cum merge treaba cu(…)?
Alexandrescu Sorin: Lucrăm, deja avem pe post ceva.
(… ): Aha!
Alexandrescu Sorin: Da. Deci lucrăm la ea.
(… ): Bravo.
Alexandrescu Sorin: Da.
(… ): Bine. Da’ nu, cred că ar trebui în afară de pe post.
Alexandrescu Sorin: Da, da, da. Păi, noi am făcut aia cu un scop, da’ vă spun eu când ne vedem faţă în faţă.”
În tot acest interval, prin intermediul posturilor de televiziune şi al publicaţiilor aparţinând trustului de presă intact Media Group au fost difuzate şi publicate ştiri şi articole cu impact negativ asupra companiei (…).
În paralel, postul de televiziune „(…)” a difuzat, începând cu data de 09.05.2013 (ora 14:35) un material promo cu titlul „EXPLOZIV. MITĂ ÎN FOTBAL 3,5 MILIOANE EURO VIA ORADEA – BUCUREŞTI. ANCHETA JURNALISTICĂ ÎN CURÂND”
Sorin Alexandrescu este directorul Antena Group, parte a Intact Media Group, companie media controlată de politicianul Dan Voiculescu. Fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, este acționar majoritar și președinte al Intact Media Group.