Acuzaţii grave la adresa poliţiştilor arădeni. Un tânăr susţine că a fost bătut ore în şir în postul de poliţie din localitatea arădeană Vinga. Tânărul îi acuză pe oamenii legii că l-au supus la şase ore de tortură, pentru a recunoaşte că a furat echipamente folosite în construcţii.
După ce a scăpat din mâinile poliţiştilor, tânărul a fost preluat de o ambulanţă SMURD chiar din faţa postului de poliţie. Victima şi-a scos certificat medico-legal şi urmează să facă o sesizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Totul a început în urma unui control de rutină în trafic, după ce tânărul, în vârstă de 29 de ani, a fost tras pe dreapta. În timpul verificărilor, poliţiştii au descoperit în autoturism scule de construcţii. Victima le-a explicat că acestea îi aparţin şi că le-a cumpărat cu acte în regulă, dar poliţiştii nu l-au crezut. L-au luat la secţie şi, conform tânărului, l-au bătut bine.
„A folosit fierul. Nici nu m-a întrebat de ce. M-au tratat ca pe ultimul om. Şapte poliţai pe o singură persoană”, a declarat victima.
Aproape de miezul nopţii, plin de vânătăi şi răni, tânărul a fost lăsat să plece acasă.
„Mi-au dat în cap cu ranga şi prosopul”, a mai spus victima.
Echipajul SMURD l-a preluat şi l-a adus la spitalul din Arad.
Tânărul este hotărât să depună plângere împotriva poliţiştilor care l-ar fi agresat.