Cel puțin 40 de rachete au fost lansate, miercuri dimineață, de către palestinienii din Fâșia Gaza către sudul Israelului.
Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă, citează SCMP.
Potrivit postului public de radio, răniţii sunt muncitori imigranţi thailandezi care lucrau într-o fermă. Ei au fost transportaţi la un spital din sudul Israelului. Postul de radio a menţionat, de asemenea, că o casă a fost lovită în plin de o rachetă.
Anterior, un palestinian a fost ucis într-un nou raid desfăşurat miercuri dimineaţă de aviaţia israeliană în Fâşia Gaza, ridicând la trei numărul palestinienilor ucişi începând de marţi seara, potrivit unor surse medicale palestiniene.
Raidul a avut loc la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza şi a vizat palestinienii din grupul armat Comitetele de Rezistenţă Populară care lansează rachete către Israel, iar unul dintre activişti a fost, de asemenea, rănit în atac.
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, mişcare aflată la putere în Gaza, precum şi Comitetele de Rezistenţă Populară au revendicat tirurile cu rachete, într-un comunicat comun publicat în Gaza, „pentru a răzbuna” moartea celor trei activişti ucişi.