România a cucerit vineri prima medalie de aur la Jocurile Mondiale de luptă SportAccord, care au loc la Sankt Petersburg, prin Camil Dragoş Moldoveanu, la ju-jitsu, în limitele categoriei +85 kg stilul Ne Waza.
Moldoveanu a trecut de grecul Christos-Chrant Kelletzian, iar în finală a dispus de francezul Abdel Hakim Djabali.
România, cu o medalie de aur, două de argint şi cinci de bronz, ocupă locul 22, scrie Agerpres.
Aurul a fost luat de Camil Dragoş Moldoveanu (ju-jitsu, Ne Waza +85 kg), argintul de Marian Preda (box, cat. +91 kg) şi de scrimerul Tiberiu Dolniceanu (spadă individual), iar bronzul de Enver Amis (box, cat. 49 kg), Mona Lisa Ion (ju-jitsu, Ne Waza cat. 70 kg), Daniela Hondiu (sambo, cat. 56 kg), Alexandru Niţă (savate, cat. 65 kg), Sorin Florea (lupte, pankration cat. 84 kg).