SUA vor trimite o echipă anti-teroristă a Infanteriei Marine în Libia, după atacul de la Benghazi

SUA vor trimite o echipă anti-teroristă a Infanteriei Marine în Libia, după atacul de la Benghazi
O echipă anti-teroristă a Infanteriei Marine americane va ajunge miercuri seară în Libia, a anunțat un oficial al Pentagonunlui, transmite AFP.Statele Unite vor trimite echipa specializată în lupta antiteroristă...

O echipă anti-teroristă a Infanteriei Marine americane va ajunge miercuri seară în Libia, a anunțat un oficial al Pentagonunlui, transmite AFP.

Statele Unite vor trimite echipa specializată în lupta antiteroristă în Libia imediat după atacul de la Benghazi, în urma căruia 4 oficiali americani au murit, printre care și ambasadorul SUA în această țară, Chris Stevens.

„Marina trimite o echipă Fast (Fleet Antiterrorism Security Team) în Libia”, a precizat oficialul.

Echipa ce va ajunge miercuri seară în Libia este formată din 50 de soldați, conform acestuia.

4 americani, printre care și ambasadorul SUA în Libia, au fost uciși după ce mai mulți bărbați înarmați care protestau împotriva filmului „Inocența musulmanilor” au atacat consulatul.

Președintele Americii a condamnat „atacul revoltător” asupra consulatului SUA la Benghazi. Obama a adus un omagiu celor 4 victime din Libia, despre care a declarat că „exemplifică angajamentul Americii faţă de libertate, justiţie şi parteneriatul cu naţiunile şi popoarele lumii”.

Tags: