Titus Corlățean: Ambasadorul Marii Britanii la București a asigurat că se fac eforturi pentru eliberarea permiselor românilor

Titus Corlățean: Ambasadorul Marii Britanii la București a asigurat că se fac eforturi pentru eliberarea permiselor românilor

Titus Corlăţean, l-a primit, marți, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris. Acesta l-a asigurat pe  ministrul român al Afacerilor Externe că autorităţile britanice fac eforturi pentru eliberarea conformă către cetăţenii români a documentelor necesare legalizării rezidenţei şi permiselor de muncă.

“Oficialul britanic a reiterat angajamentul guvernului pentru ridicarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie, începând cu data de 1 ianuarie 2014. L-a asigurat pe ministrul român despre eforturile depuse de autorităţile britanice pentru ca procedurile administrative aferente obţinerii de către cetăţenii români, în special de către studenţi, a documentelor necesare şederii legale pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi a permiselor de muncă să se desfăşoare în conformitate cu legislaţia europeană în materie”, se arată într-un comunicat al MAE.

De asemenea, Corlăţean a prezentat progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a exprimat angajamentul părţii române de a avansa reformele pentru îndeplinirea angajamentelor în domeniu.

Referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, ambasadorul britanic a menţionat că Marea Britanie, deşi nu aparţine spaţiului Schengen, oferă României întregul său sprijin.

„Cei doi şi-au manifestat interesul pentru relansarea Parteneriatului Strategic existent între România şi Marea Britanie, prin intensificarea atât a contactelor bilaterale la cel mai înalt nivel, cât şi a cooperării economice. În context, a fost menţionată vizita pe care secretarul de stat pentru afaceri europene, David Lidington, intenţionează să o efectueze în România în viitorul apropiat”, se mai arată în comunicatul MAE.