David Popovici, abia al treilea favorit la pariuri în finala probei olimpice de 100 m liber. Cotele pentru medalii s-au schimbat semnificativ după semifinale

David Popovici, abia al treilea favorit la pariuri în finala probei olimpice de 100 m liber. Cotele pentru medalii s-au schimbat semnificativ după semifinale
Sursa Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mathias Bergeld

David Popovici va concura în finala olimpică a probei de 100 m liber, miercuri seară, de la 23:39, la doar două zile de la triumful obținut la 200 m liber. Fenomenalul înotător român este abia al treilea favorit la aur, deși înaintea semifinalelor era cotat cu prima șansă.

David Popovici, abia al treilea favorit la pariuri

O victorie a lui David Popovici în finala olimpică a probei de 100 m liber are o cotă de 6,5 la casele de pariuri. Românul este considerat ca pornind cu a treia șansă, după Pan Zhale (1,75), chinezul care i-a doborât recordul mondial în februarie la Doha, și Kyle Chalmers (4,5), australianul care cucerea aurul olimpic la Jocurile de la Rio din 2016.

Cei trei sunt urmați de americanul Jack Alexy, cu o cotă de 12.

Înaintea semifinalelor, David Popovici era considerat principalul favorit la medalia de aur, cu o cotă de 3,3 la casele de pariuri, potrivit GSP. În schimb, chinezul Pan Zhale avea o cotă de 5 ca urmare a unei prestații surprinzător de slabe în seria de calificări.

S-a calificat în finală la 100 m liber cu al cincilea timp

Sportivul lui CS Dinamo a intrat în proba de 100 m liber cu statutul de campion olimpic al probei de 200 m liber. La 100 m, David Popovici a trecut de calificări cu al treilea timp la general, iar în semifinale a avut al cincilea timp.

„Au fost foarte OK semifinalele. Cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, să mă calific, a fost realizat. Aseară am adormit foarte greu, m-am culcat foarte târziu. Am avut multe lucruri de făcut: testul anti-dopping, masa târzie, masaj, nu mai știu ce am făcut, însă m-am odihnit cât de bine am putut, la fel cum o voi face și în seara asta.

Mâine e ultima cursă de la acest concurs. Cine știe. Voi da tot ce am mai bun, nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu iese așa cum mă așteptam eu în capul meu. Nu voi putea să intru fără trac mâine. Am avut și ieri trac, a fost o finală foarte încordată, eram cu toții foarte agitați și blocați în căpățânile noastre”, a declarat David Popovici după semifinala de luni seară, citat de GSP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`