Eveniment
Traficul rutier pe A2 a fost reluat pe banda a doua, pentru coloana de mașini blocate de la Cernavodă la Constanța, în urma carambolului care a avut loc vineri dimineața.
Totodată, pentru călătorii care vin de la București, traficul rutier rămâne deviat pe DN 22C, în nodul rutier de la Cernavodă, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.
În urma carambolului de vineri, 15 persoane, printre care și cinci minori, au fost transportate la spitalul din Constanța, pentru îngrijiri medicale.
Totodată, alte șapte persoane au primit asistență medicală la fața locului, informează ISU Dobrogea.
Din ultimele date, în carambolul de pe Autostrada Soarelui au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 de persoane.