Dan Voiculescu, înfrângere la CEDO. Ce solicita omul de afaceri și care a fost decizia instanței

Dan Voiculescu, înfrângere la CEDO. Ce solicita omul de afaceri și care a fost decizia instanței
Foto: Hepta.ro / MMA / MMA2

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi inadmisibile cererile depuse de Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact și al Partidului Popular Umanist Social Liberal, în ceea ce privește condamnarea sa pentru spălare de bani și confiscarea bunurilor sale, transmite AFP preluată de Agerpres.

Înfrângere la CEDO pentru Dan Voiculescu

CEDO a anunțat printr-un comunicat că „declară, în unanimitate”, cererile inadmisibile”. Totodată, instanța judiciară a Consiliului Europei a precizat că „aceste decizii sunt definitive”.

Cererile depuse la CEDO fuseseră formulate într-un prim caz de Dan Voiculescu, respectiv într-un al doilea caz de fiicele sale, Camelia Rodica Voiculescu și Corina Mihaela Voiculescu, și de Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA și Grupul Industrial Voiculescu și Compania SA.

În 2014, Dan Voiculescu era condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani, însă a susținut la CEDO că statul român l-ar fi urmărit în justiție „în scopuri politice” și că judecătorii nu ar fi fost imparțiali.

„Referitor la independenţa tribunalelor de proces, Curtea a luat notă că procedurile nu au fost arbitrare, că domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-şi prezenta argumentele în proceduri antagonice şi că deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor şi a legii aplicabile”, spune CEDO.

Cât despre confiscarea bunurilor, instanța consideră că nu s-a constatat nicio eroare de imparţialitate din partea judecătorilor.

În dosarul „ICA” mai fuseseră condamnați fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, și fostul director al ADS Corneliu Popa la câte opt ani de închisoare, respectiv fostul ministru al comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.