Când trebuie aplicată „regula lui 8”? Explicațiile cruciale ale medicului Vlad Ciurea pentru sănătatea organismului nostru

Când trebuie aplicată regula lui 8? Explicațiile cruciale ale medicului Vlad Ciurea pentru sănătatea organismului nostru
Sursa foto: Captura B1 TV

Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a explicat la Antena 3 ce este și când trebuie aplicată „regula lui 8”.

Multe persoane se confruntă în ultima perioadă cu Burnout-ul. Acesta este un sindrom care apare ca răspuns la stresul cronic, mai ales în ceea ce privește locul de muncă. În cazul în care oboseala devine constantă, dacă apar frustrări frecvente, greșeli repetitive și senzația de blocaj într-un ciclu de neproductivitate, acesta poate fi un semnal de alarmă și trebuie neapărat să ceri ajutor specializat.

Cum este afectat creierul nostru

Profesorul Ciurea a explicat cum este afectat creierul nostru într-o astfel de situație.

Potrivit specialistului, burnout-ul a fost recunoscut oficial în lumea științifică abia în ultimul deceniu, cu toate că înainte era considerat o simplă nevroză profesională cauzată de suprasolicitare. Persoanele care sunt afectate de acest sindrom sunt cele care depun un efort intelectual constant. Principalele simptome includ incapacitatea de a mai procesa corect informațiile, dificultăți în luarea deciziilor și o oboseală cronică care duce la o scădere drastică a performanței.

„Apare la intelectuali, la persoanele expuse unui stres intelectual cronic. Nu mai procesezi informațiile corect, nu mai dai răspunsuri corecte, apare o oboseală profundă și o non-funcționare a creierului”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea.

Pe lângă impactul psihologic, burnout-ul are și efecte directe asupra organismului.

„Dintr-o dată constați că nu mai reușești să faci ceea ce făceai în fiecare zi. Organismul, în fața unui stres cronic, secretă cortizol, ceea ce duce la o dereglare totală. Totul este să prevenim această epuizare și să facem tot posibilul ca această boală a secolului XXI să nu ne afecteze și pe noi.”, a mai spus medicul.

Vlad Ciurea a recomandat o metodă simplă pentru a preveni burnout-ul. Această metodă este aplicată cu succes în țările occidentale, și anume, regula lui 8. Principiul adoptat de germani presupune o împărțire echilibrată a timpului. Mai precis, trebuie să alocăm 8 ore pentru muncă, 8 ore pentru odihnă și 8 ore pentru activitățile administrative și timp liber.

„Cea mai simplă prevenție este cea a nemților, care folosesc regula lui 8. Atunci totul este echilibrat, iar ei respectă acest principiu cu strictețe”, a mai precizat profesorul Vlad Ciurea.

Ce alte măsuri simple a mai recomandat Vlad Ciurea

Specialistul a mai recomandat și alte câteva măsuri simple, pe lângă regula lui 8.

„Dacă sunteți într-o corporație, opriți-vă măcar 10 minute la fiecare oră, ridicați-vă, uitați-vă afară, luați o gură de aer. Nu rămâneți fixați în calculator.”

De asemenea, după ce ați finalizat programul de muncă, este recomandat să evitați tranziția bruscă de la muncă la alte activități solicitante și, foarte important, să includeți, dacă puteți, mișcarea în rutina zilnică.

„Dacă simțiți că vă scade performanța intelectuală, luați o pauză. La finalul zilei de lucru, nu vă grăbiți să intrați în mașină și să mergeți direct la masă. Dacă puteți, faceți câțiva pași pe jos.”