Schimbare majoră, de la 10 iunie: Ce pățesc chiriașii care nu își schimbă adresa din buletin

Schimbare majoră, de la 10 iunie: Ce pățesc chiriașii care nu își schimbă adresa din buletin
Foto: Facebook / MAI

Mare atenție! Toți cei care locuiesc cu chirie trebuie să știe acest lucru. Începând cu 10 iunie, cei care locuiesc într-un imobil și nu au adresa trecută în cartea de identitate riscă să fie amendați.

Chiriașii care nu respectă această regulă vor fi amendați

Autoritățile vor să actualizeze datele din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, iar cei care nu respectă această regulă vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar. Amenda este cuprinsă între 75 şi 150 de lei şi este aplicată de Poliţia Locală, potrivit Observator.

Mai exact, de la data de 10 iunie intră în vigoare modificările care îi obligă pe cei care îşi schimbă domiciliul să solicite modificarea adresei şi în cartea de identitate în 15 zile de la mutare. Așadar, aceștia vor trebui fie să-și facă viză de flotant, fie să-și schimbe domiciliul cu noua adresa.

Odată cu eliberarea cărţilor de identitate electronice, totul va mult mai simplu

Acest lucru este întâlnit mai ales în marile oraşe, unde studenţii sau muncitorii veniţi din altă parte stau în chirie. De obicei, puțini sunt cei care solicită schimbarea adresei, iar acest lucru se întâmplă din comoditate pentru că, mai ales în cazul chiriaşilor, trebuie să se prezinte la Biroul de Evidenţă a Persoanelor, însoţiţi de proprietarii care sunt de acord și își dau acceptul că îi primesc la adresa respectivă.

Însă, trebuie subliniat faptul că, odată cu eliberarea cărţilor de identitate electronice, totul va mult mai simplu, pentru că adresa nu va mai fi trecută fizic pe buletin, ci va fi stocată electronic pe un CIP. Prin urmare, toate datele necesare vor fi actualizate doar de un funcţionar, fără să mai fie nevoie să își schimbi actul de identitate, în caz că îți schimbi domiciliul.