Liderii coaliției s-au întrunit la Guvern pentru a discuta despre noul proiect de lege privind sănătatea şi protestele din ultimele zile din mai multe oraşe.
Este așteptat ca agenda de discuții să includă și elaborarea unui nou proiect de lege privind sistemul de sănătate, care să nu impună desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă.
La reuniune va fi stabilită şi strategia pentru alegeri. De asemenea, printre priorităţile politice ale PDL se numără, pe lângă o nouă lege a sănătăţii, legea de aplicare a Codului penal şi Codul rutier.
Se va evalua de asemenea modul în care Jandarmeria a intervenit duminică în cazul manifestațiilor de stradă din București.
La discuții a participat și Ministrul de Interne, Traian Igaș pentru prima oară la ședința coaliției după foarte mult timp.
Emil Boc a pus în vedere celor prezenți că imaginea României a fost afectată de violențele de duminică și a cerut jandarmilor să intervină pentru ca acestea să nu se mai repete. Premierul a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violenţă în timpul protestelor.
Pe de altă parte , el a nunțat că pentru elaborarea noului proiect de lege privind sănătatea urmează să aibă loc alte discuţii în coaliţie.