Darul de nuntă a devenit o presiune reală pentru invitați. Cât se dă în plic în 2026

Darul de nuntă a devenit o presiune reală pentru invitați. Cât se dă în plic în 2026
Sursă Foto: Freepik.com

Invitația la nuntă nu mai vine astăzi doar cu entuziasm, ci și cu un calcul atent în mintea fiecărui invitat. Tradiționalul dar a ajuns să pună o presiune reală pe bugetele multor familii. Într-un climat economic tot mai nesigur, mirii își temperează așteptările și speră măcar să nu iasă în pierdere.

Tot mai multe evenimente sunt organizate într-un cadru restrâns, cu mai puțini invitați decât în anii trecuți. Mulți dintre cei invitați aleg să refuze participarea din cauza costurilor ridicate. Cei care totuși vin sunt mult mai atenți la suma oferită, încercând să găsească un echilibru între tradiție și posibilitățile lor financiare.

Nunțile mici devin noua normalitate

După doi ani de pregătiri, Alexandra și Marius sunt la doar două săptămâni distanță de nuntă. Pe parcurs, însă, planurile lor inițiale au suferit modificări. Lista de invitați s-a redus considerabil, mai ales de la finalul lui 2024 și începutul lui 2025, când au început să apară tot mai multe refuzuri.

„Au fost oameni care au zis: «N-am timp pentru că am organizat altceva, ne cerem scuze»”, au povestit viitori mirii pentru Observator News.

În acest context, așteptările lor s-au ajustat considerabil: „Noi dacă ieșim pe zero e perfect. Chiar dacă ieșim puțin sub zero, asta este, cheltuielile trebuie să ni le asumăm.”

O situație similară a trăit și Oana, care a avut nunta chiar weekendul trecut, într-un cadru restrâns. Lipsa de interes pentru astfel de evenimente i-a determinat pe miri să regândească totul: „Invitații au fost rudele apropiate, oameni care au avut un impact foarte important în viața noastră. A fost un cost asumat și nu ne-am așteptat să ne recuperăm investiția pentru eveniment.”

De ce devin listele de invitați tot mai scurte

Tot mai multe cupluri observă același fenomen, listele de oaspeți se subțiază de la un an la altul, pe fondul presiunilor economice. Pentru mulți, participarea la o nuntă nu mai este doar o bucurie, ci și un efort financiar considerabil, care îi face să refuze invitațiile.

„Nu mai pun accent pe a merge la toate rudele. Nu mai e important să-ți scoți atât de mulți bani de dar, nu știu, cum era pe vremuri. Ce facem când avem 3-4 nunți pe an? Facem o economie. Stăm cu lumina stinsă”, a declarat o tânără pentru sursa menționată.

Realitatea este confirmată și de experiența personală. Ultima nuntă la care a participat a fost acum trei ani. De atunci, fie nu au mai existat invitații, fie a ales să le refuze politicos, dar ferm.

Cât de mult cântărește darul de nuntă în decizia invitaților

Pentru tot mai mulți români, darul de nuntă a devenit un factor decisiv atunci când aleg dacă participă sau nu la un eveniment. Specialiștii spun că sumele au ajuns la un nivel care pune presiune reală pe bugetele invitaților.

În medie, o persoană singură oferă cel puțin 1.000 de lei, iar un cuplu ajunge la 2.000–3.000 de lei. Dacă relația cu mirii este apropiată, suma poate depăși 3.500 de lei. „Undeva la 2.500, două persoane”, spun invitații, confirmând această tendință.

„În primul rând, în funcție de cum ne permitem. Toată lumea este conștientă că nu toți punem în plic cât se spune. Apoi, în funcție de relația pe care o avem și apoi în funcție de respectul pe care îl primim la eveniment”, a precizat o organizatoare de evenimente.

În plus, participarea la o nuntă înseamnă mult mai mult decât banii din plic, deoarece apar cheltuieli suplimentare pentru ținută, transport sau cazare. Toate aceste costuri au dus la o schimbare clară în dimensiunea evenimentelor, care sunt acum cu cel puțin 30% mai mici față de anii trecuți, ajungând frecvent la 50–70 de invitați. În același timp, nici pentru miri situația nu este simplă, deoarece costul mediu pentru un singur invitat se ridică la aproximativ 150 de euro, sumă ce acoperă meniul, locația, muzica și celelalte servicii.