O româncă de 19 ani a fost găsită moartă în Irlanda, la patru ani după ce a fost dată dispărută

O româncă de 19 ani a fost găsită moartă în Irlanda, la patru ani după ce a fost dată dispărută
Poliţia irlandeză a demarat o anchetă după ce analizele au confirmat că trupul neînsufleţit descoperit în urmă cu câteva zile aparţine unei tinere românce, dată dispărută încă de acum patru ani. Poliţia...

Poliţia irlandeză a demarat o anchetă după ce analizele au confirmat că trupul neînsufleţit descoperit în urmă cu câteva zile aparţine unei tinere românce, dată dispărută încă de acum patru ani. Poliţia a lansat operaţiunea de căutare la 11 ianuarie, după primirea unei informaţii anonime. Tânăra a fost declarată dispărută de familie încă din ianuarie 2008, când a fost văzută ultima oară de fratele ei în centrul oraşului Dublin, informează independent.ie.

Corpul tinerei românce pe nume Marioara Rostaş a fost descoperit după zece zile de căutări în urma unei informaţii anonime primite de poliţia irlandeză. Cadavrul româncei, împuşcat în cap, a fost găsit în munţii Wicklow înfăşurat în plastic, în poziţia unui fetus şi îngropat într-o pungă la mică adâncime, la baza unui copac. Testele ADN au confirmat că este vorba despre tânăra de origine română dată dispărută în 2008.

Dispariţia ei a fost pusă atunci pe seama unui infractor din Dublin şi a unei rude a acestuia, şi se presupune că ar fi fost agresată sexual mai multe zile înainte de a fi împuşcată în cap, într-o casă dintr-un cartier din Dublin, care a fost ulterior incendiată.

Infractorul, bănuit că ar fi ucis-o pe tânără, este suspectat şi în cazul împuşcării mortale a unei alte tinere din Dublin, Darren Cogan, în vârstă de 19 ani, în iunie 2011. În cazul uciderii Marioarei Rostaş, au fost făcute până acum şase arestări. Poliţia irlandeză crede că un gangster din Dublin, aflat în prezent în închisoare, a organizat răpirea şi uciderea româncei, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi.

Autorităţile au anunţat şi familia tinerei din România că au descoperit cadavrul, imediat ce testele de sânge au confirmat că este vorba despre Marioara Rostaş. Trupul va fi predat rudelor tinerei pentru ca aceasta să beneficieze de o înmormântare creştinească.