Tarifele de roaming în UE ar putea scădea semnificativ: PE a votat reducerea acestora

Tarifele de roaming în UE ar putea scădea semnificativ: PE a votat reducerea acestora

Parlamentul European a votat marţi în favoarea reducerii substanţiale a tarifelor de roaming în UE, transmite Reuters.

Parlamentarii europeni au aprobat reducerea cu până la două treimi a costului apelurilor efectuate în străinătate, în decurs de doi ani, mai mult decât a propus anul trecut Comisia Europeană.

CE, Parlamentul şi guvernele celor 27 de state membre ale UE trebuie să ajungă la o versiune finală a legii înainte de luna iunie, când expiră actualele reglementări privind tarifele de roaming.

Tarifele pentru convorbirile telefonice efectuate în străinătate generează circa 7% din veniturile operatorilor de telecomunicaţii.

De asemenea, companiile vor fi obligate, până în 2014, să permită clienţilor să îşi schimbe operatorul, dacă doresc, în decurs de o zi lucrătoare, atunci când sunt în străinătate.