Președintele Traian Băsescu i-a trimis, joi, un mesaj omologului său algerian, Abdelaziz Bouteflika, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de relații diplomatice între România și Algeria, potrivit Administrației Prezidențiale.
Șeful statului şi-a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al cooperării româno – algeriene, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul organismelor internaţionale.
„Au fost remarcate, cu acest prilej, evoluţiile pozitive ale cooperării româno-algeriene care s-au reflectat atât în domeniul adaptării continue a cadrului legislativ bilateral, cât şi în creşterea semnificativă, în ultimii ani, a numărului de proiecte de cooperare şi a volumului schimburilor comerciale„, arată sursa citată.
La rândul său, preşedintele Abdelaziz Bouteflika i-a transmis un mesaj preşedintelui Traian Băsescu în care este exprimată gratitudinea pentru sprijinul pe care România l-a acordat în vederea consolidării statului algerian.