Președintele unei secție de votare din Mehedinți, amenințat cu închisoarea pentru că nu a urgentat trimiterea rezultatelor

Președintele unei secție de votare din Mehedinți, amenințat cu închisoarea pentru că nu a urgentat trimiterea rezultatelor

În comuna Gogoşu din Mehedinţi voturile au fost numărate de patru ori şi tot nu s-au terminat necazurile. Pentru că era singura localitate din judeţ unde încă se mai aştepta rezultatul alegerilor s-a trecut la ameninţări. Preşedinta secţiei de vot susţine că a fost ameninţată chiar de prefectul comunei.

La orele prânzului, biroul electoral judeţean încă mai aştepta rezultatul voturilor din comuna Gogoşu. După câteva ore şi patru ture de numărat voturi, rezultatele au sosit. Preşedintele secţiei era la capătul puterilor.

„Am făcut zeci de mii de adrese fără răspuns. Nu mi s-a asigurat transport pe perioada alegerilor, am rămas singură cu transportul sacilor cu mşinile noastre, nu săli, există pic de organizare. S-a dat dispoziţie de domnul primar şi nimeni nu a stat la dispoziţia noastră, nu au asigurat permanenţa în cadrul primăriei”, povestește președinta secției de vot din Gogoșu, Elena Daniela Popescu.

Femeia spune că prefectul a sunat-o şi a ameninţat-o că dacă nu urgentează trimiterea rezultatelor va ajunge după gratii.

„Prefectul mi-a spus că dacă nu ajung într-un sfert de oră cu buletinele de vot şi cu centralizarea o să fiu închisă”, a ai spus femeia.

Contactat, prefectul de Mehedinţi nu a dorit să discute despre acest subiect.

Mehedinți: Președinte de secție, amenințat cu închisoarea

Embed: