De ce a fost obligat Sorin Bontea să plătească 100.000 de euro către Antena Group. Motivarea instanței

De ce a fost obligat Sorin Bontea să plătească 100.000 de euro către Antena Group. Motivarea instanței

Tribunalul Bucureşti a motivat decizia prin care l-a obligat pe Sorin Bontea să plătească 100.000 de euro daune către Antena Group. Decizia instanței poate fi atacată cu apel. Antena a deschis procese similare și celorlalți doi chefi, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu.

De ce Sorin Bontea trebuie să plătească daune către Antena Group

Tribunalul Bucureşti a dat dreptate Antena Group, constatând că Sorin Bontea chiar a încălcat o clauză a contractului semnat în 2017, în sensul în care a făcut publicitate unor branduri fără a avea acordul Antenei. De altfel, încălcarea clauzei atrăgea o penalitate fixă de 100.000 de euro.

„Admite cererea aşa cum a fost formulată şi modificată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 100.000 Euro, în lei, la cursul valutar BNR de la data plăţii, alături de dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. 21 din OG nr. 13/2011, pentru perioada cuprinsă între 04.11.2023 şi până la data plăţii efective a debitului principal.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.575 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru. Ia act că s-au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti”, se arată în motivarea instanței, citată de Pagina de Media.

Ce argumente au invocat părțile în instanță

Antena a susţinut în instanță că Sorin Bontea a încălcat contractul în 48 de postări pe internet, realizând materiale publicitare unor produse.

În schimb, Bontea a reclamat că i-au fost încălcate drepturile la liberă exprimare şi dreptul la propria imagine, a spus că respectiva clauză contractuală nu a fost negociată, ci impusă de reclamantă, și a pretins că exista un acord informal din partea companiei pentru colaborări cu terţi. De asemenea, el a considerat suma pretinsă, 100.000 de euro, mult prea mare.

Însă Tribunalul București a stabilit că astfel de limitări sunt obişnuite în domeniul artistic şi că un profesionist poate accepta, prin contract, restricţii privind colaborările sale. De asemenea, noţiunile folosite în contract au fost considerate suficient de clare, iar clauza a fost negociată între părţi, a mai susținut instanța, potrivit Pagina de Media.