Radu Banciu a vorbit, în ediția de joi seară a emisiunii Lumea lui Banciu, despre amenda de 5.000 de lei primită de la Consiliul Național al Audiovizualului.
„Veștile sunt bune spre încurajatoare dinspre CNA. Consiliul a estimat că discursul, mesajul, chiar imparțialitatea și, în general, modul în care am reliefat cazul Ditrău nu a ieșit din tiparele unei emisiuni de televiziune de genul ăsta. Deci au apreciat, chiar am avut mesaje cum că de data asta am fost mai soft. Nu au avut foarte multe de obiectat. Au văzut probabil grosul momentelor în care m-am exprimat virulent, la modul pe care-l practic, din păcate, în această emisiune și au considerat că nu e deloc necesar să intervină în desfășurătorul acestei emisiuni. Au fost puține obiecții ale membrilor CNA.
Negăsind practic niciun cusur emisiunilor despre Ditrău, ne-au acordat o amendă de 5.000 de lei. Deci putem spune că totul a decurs ca la carte.
Când deschid gura în această emisiune, e de 5.000. Da? Să nu veniți după aia că n-ați priceput gluma, că face Mircea Badea glume mai bune. Nu! Deci în emisiunea asta, când te exprimi, e 5.000.
N-am fost amendat de data asta. Oamenii au considerat că am fost corect, imparțial și, practic, nu mi-au dat nimic. Mi-au dat din oficiu alea 5.000, pe care le luam oricum.
Chiar m-a întrebat cineva într-un cuantum general pe unde sunt. Record mondial!”, a afirmat Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.