Postul de televiziune TVR Cultural și-a încetat emisia, după mai bine de 10 ani de la înființare

Postul de televiziune TVR Cultural și-a încetat emisia, după mai bine de 10 ani de la înființare
Foto: unimedia.info
Postul TVR Cultural şi-a încetat, sâmbătă noapte emisia, în urma măsurii luate de președintele Societății Române de Televiziune, Claudiu Săftoiu, care susține că astfel vrea sa reducă pierderile. Decizia acestuia a stârnit însă un val de nemulțumiri din partea telespectatorilor dar și a angajaților postului, informează postul B1 TV.

Mai multe zeci de persoane au aprins candele şi au depus flori în faţa sediului Televiziunii Române. Aceştia au protestat faţa de decizia preşedintelui SRTV, Claudiu Săftoiu, de a închide postul TVR Cultural.

Acţiunea a fost anunţată de unul dintre angajaţii postului pe Facebook. La ea au luat parte atât cei care lucrau la TVR Cultural dar şi mai mulţi telespectatori.

Toţi au stat deoparte şi au privit cum o lume se sfârşeşte. Angajaţii Societăţii Române de Televiziune vor să îl conducă pe ultimul drum cum se cuvine. Măcar atât”, se arată în anunţul postat pe reţeaua de socializare.

Priveghiul simbolic a început la ora 22 şi s-a terminat două ore mai târziu când postul şi-a încetat emisia.

Măsura suspendării emisiei TVR Cultural a fost dispusă pe 13 septembrie, prin ordin al preşedintelui SRTV, Claudiu Săftoiu. Ea a fost luată cu scopul de a limita pierderile financiare ale Societăţii. O decizie asemănătoare a fost luată şi în cazul TVR INFO, care şi-a încetat emisia pe 15 august. TVR are în acest moment o pierdere acumulată de peste 145 de milioane de euro. Aceasta va putea fi acoperită abia peste 7 ani şi jumătate, susţine Săftoiu.

Închiderea TVR Cultural a stârnit însă un val de nemulţumiri în rândul telespectatorilor. Aproape 9000 de persoane au semnat o petiţie online împotriva deciziei lui Săftoiu. Oamenii susţin că mult mai utilă ar fi fost reducerea birocraţiei din cadrul SRTV, decât închiderea singurului post de cultură din ţara noastră.

Planul de redresare financiară adoptat de noua conducere a Televiziunii Române prevede concedierea colectivă a aproape 1000 de persoane până la 20 noiembrie.

TVR Cultural s-a lansat in anul 2002, fiind singura televiziune din Romania cu profil exclusiv cultural. În această perioadă, postul s-a remarcat prin transmiterea de documentare,filme de artă, concerte simfonice sau spectacole de teatru.

Liderii Televiziunii Publice au încercat să-i împace pe fanii postului. Astfel o parte din programele TVR Cultural vor fi preluate de TVR 2, care va fi redenumit TVR2 Cultural.
 

Tags: