Colegiul Medicilor din România solicită, joi, într-un comunicat de presă, „o analiză complexă, amănunţită şi profesionistă” în cazul copiilor instituţionalizaţi legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău.
Reprezentanţii Colegiului susţin că ancheta făcută de Spitalul Judeţean este „superficială şi încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate”, fără să propună „măsuri eficiente” de a evita astfel de situaţii.
„Colegiul Medicilor din România consideră că ancheta desfăşurată de către Spitalul Judeţean Buzău, prin care singurii vinovaţi au fost medicul şi asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacţie opiniei publice, fără a propune măsuri realiste şi eficiente de a evita situaţii de acest gen. CMR solicită o analiză complexă, amănunţită şi profesionistă a cauzelor unor astfel de incidente şi măsuri de prevenţie”, se arată în comunicatul de presă.
De asemenea, Colegiul Medicilor precizează că „în toată Uniunea Europeană şi, implicit în România, pentru tulburări psihice ce pun în pericol integritatea fizică sau viaţa unui pacient prin autoagresiune sau accidente este acceptată (n.r. – contenţia) cu respectarea unei anumite proceduri. (…) Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, analizând modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta administrativă la Spitalul Judeţean Buzău, privind situaţia copiilor aflaţi în contenţie în Secţia de Pediatrie şi, mai ales măsurile anunţate de conducerea spitalului, respinge cu fermitate încercarea de a se transfera întreaga responsabilitate asupra corpului medical”, se arată în comunicatul remis de Colegiul Medicilor din România.
Potrivit sursei citate, managerii Spitalului Judeţean Buzău aveau obligaţia de a institui procedurile necesare pentru ca măsura contenţionării să poată fi făcută conform legii.
„Conducerea spitalelor avea obligaţia de a institui o procedură care trebuia comunicată întregului personal. Din datele de până în prezent nu există niciun element din care să rezulte faptul că o asemenea procedură a fost redactată şi comunicată personalului Spitalului Judeţean Buzău”, se mai arată în comunicat.
În plus, reprezentanţii Colegiului Medicilor apreciază că un număr mai mare de angajaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău nu implică o supraveghere continuă a pacienţilor.
„Ordinul ministrului Sănătăţii 1224/2010 specifică faptul că un medic pediatru trebuie să aibă în îngrijire 5-15 pacienţi (normatic pe pat). În anul 2012, în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, care are 70 de paturi din care 15 de terapie intensivă, au funcţionat şase medici, care au acordat asistenţă la 2.677 de copii, din care 1.619 au avut nevoie de îngrijire în Compartimentul Terapie Intensivă. În Secţiile de Pediatrie se internează frecvent copii care au şi afecţiuni psihice sau au manifestări psihice în cadrul afecţiunii de bază. O analiză raţională arată că în aceste condiţii este imposibil să se asigure o supraveghere continuă din partea personalului medical”, se precizează în acelaşi comunicat.