Facebook va lansa o versiune a sistemului Android cu reţeaua de socializare pe pagina principală

Facebook va lansa o versiune a sistemului Android cu reţeaua de socializare pe pagina principală

Facebook va lansa săptămâna viitoare o versiune specială a sistemului Android al Google. La varianta modificată, reţeaua de socializare va apărea pe pagina principală şi va debuta pe un telefon fabricat de HTC.

Potrivit unui angajat Facebook, noua versiune Android va pune Facebook în centrul atenţiei. De exemplu, la deschiderea telefonului va fi afişată imediat pagina de pe Facebook a utilizatorului, a spus una dintre surse. Segmentul serviciilor mobile reprezintă un element major al viitorului Facebook, în condiţiile în care utilizatorii petrec mai mult timp pe Facebook prin aplicaţiile mobile decât prin intermediul computerelor, scrie New York Times.

Un telefon cu un sistem de operare concentrat pe Facebook va determina utilizatorii să folosească reţeaua de socializare mai mult decât alte aplicaţii şi servicii concurente.

Compania Amazon a modificat la rândul ei sistemul de operare Android, pentru tabletele Kindle Fire.

Facebook analizează de doi ani să producă un smartphone propriu, dar proiectul, numit „Buffy”, stagnează încă la nivel intern, întrucât compania nu a decis dacă să fabrice singură aparatul sau să se asocieze cu un producător de telefoane.