Mesajul mamei lui Ionuţ Anghel: "Sacrificiul băiatului meu nu a fost în zadar. Sperăm să nu păţească şi alţi copii ce i s-a întâmplat lui"

Mesajul mamei lui Ionuţ Anghel: "Sacrificiul băiatului meu nu a fost în zadar. Sperăm să nu păţească şi alţi copii ce i s-a întâmplat lui"
Foto: animalzoo.ro

Mama lui Ionuţ Anghel, băieţelul de 4 ani care a fost ucis de maidanezi în apropierea Parcului Tei din Capitală, a postat o primă reacţie după promulgarea legii privind câinii comunitari.

Andreea Felicia Anghel afirmă într-un mesaj pe Facebook că „sacrificiul lui Ionuţ nu a fost în zadar”.

„Vă mulţumim din suflet pentru susţinere şi pentru faptul că aţi fost alături de noi. Se pare că sacrificiul lui Ionuţ nu a fost în zadar. De sus, din Împărăţia Cerurilor, ne-a luminat şi ne-a dat gândul cel bun, pentru ca alţi «Ionuţi» să nu mai păţească ce a păţit el. Ne bucurăm că legea a trecut, sperăm să fie aplicată şi să nu mai auzim de tragedii”, scrie mama lui Ionuţ, semnând „Familia Anghel”.

Curtea Constituţională a declarat, miercuri, constituţională legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, lege adoptată de Parlament după ce, în data de 2 septembrie, Ionuţ Anghel, în vârstă de 4 ani, a murit muşcat de câini.

La scurt timp după decizia Curţii, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea.

 

Tags:
Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni