Proprietarii de parcări şi piscine vor plăti impozit de anul viitor

Proprietarii de parcări şi piscine vor plăti impozit de anul viitor

Proprietarii de parcă și piscine vor fi obligați să achite anul viitor un impozit, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax, care spun că extinderea bazei de impunere a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional.

Impozitul va fi perceput atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice care deţin astfel de proprietăţi care nu fac parte din categoria clădirilor, potrivit surselor citate.

Noul impozit va fi aplicat doar acelor persoane sau firme care deţin în proprietate astfel de construcţii, nu şi persoanelor fizice care achită anual o taxă primăriei pentru folosirea unui loc de parcare.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene a venit în urmă cu o săptămână la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române în cadrul primei evaluări a noului acord aprobat în septembrie, iar principalele negocieri se concentrează pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor.

Tags: