Liderul unui clan al grupării infracţionale ‘Ndrangheta, activă în sudul Italiei, a fost răpit de facţiuni rivale, care, după ce l-au bătut cu răngi, l-au dat la porci.Francesco Raccosta, liderul unui clan al organizaţiei calabreze ‘Ndrangheta, a dispărut în martie 2012.
Acesta a fost răpit de o grupare rivală ca răzbunare faţă de asasinarea unuia dintre adversarii săi, Domenico Bonarrigo.
Cadavrul său nu a fost găsit, scrie Corriere dela Serra.
Pe baza afirmaţiilor făcute de unul dintre presupuşii asasini, interceptat de autorităţi, anchetatorii au stabilit că Raccosta a fost bătut cu răngi, după care a fost aruncat la porci, care l-au mâncat de viu.
Autorităţile italiene au ajuns la această concluzie după interceptarea telefonului unuia dintre presupuşii asasini, Simone Pepe, în vârstă de 24 de ani.