Doi copii ce se aflau la colindat în localitatea ieșeană Chicerea au fost accidentați, marți, de o mașină, relatează B1 TV.
Unul dintre copii prezintă o fractură de gambă.
Cei doi au fost transportați la spital.
Cele două fetițe, în vârstă de 8 și respectiv 12 ani se aflau la colindat pe raza localității Chicerea, iar șoferul unui autoturism Dacia a derapat într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile și le-a lovit pe cele două, oprindu-se în gardul unei locuințe.
Pe numele șoferului s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii fac verificări pentru a vedea dacă administratorul drumului a împrăștiat material antiderapant suficient, iar în cazul în care se va constata că nu a fost făcut acest lucru, administratorul va fi amendat.