36 de migranţi ascunși printre sicrie au încercat să treacă ilegal frontiera. Aceștia voiau să ajungă în Italia

36 de migranţi ascunși printre sicrie au încercat să treacă ilegal frontiera. Aceștia voiau să ajungă în Italia
Sursa: Politia Romana

Potrivit unui comunicat emis de Poliția Română, 36 de migranţi au încercat să iasă din România ascunși printre sicrie. Aceștia sunt cetățeni din Bangladesh, India, Pakistan și Maroc care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Alţi zece cetăţeni străini au fost depistati de poliţiştii de frontieră de la Borș  și Vărșand, ascunşi în camioane încărcate cu diverse bunuri, când încercau să ajungă spre vestul Europei.

Ascunși printre sicrie, încercau să ajungă în Italia

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, sicrie pentru o societate din Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperiţi, ascunşi printre bunurile transportate, treizeci şi şase de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din nouăsprezece cetăţeni din Bangladesh, şapte indieni, şapte pakistanezi și trei marocani, cu vârste cuprinse între 20 și 49  de ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că, persoanele în cauză au intrat legal în ţara noastră, în baza documentelor de călătorie valabile.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Urmăriți B1TV.ro și pe