Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare joi, 25 noiembrie, trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de ”intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal”.
Acțiunea a venit în contextul în care, în România, numeroși proprietari de animale și așa-numiți veterinari maltratează câinii prin cuparea urechilor și codotomie (tăiere cozii) deși în Europa aceste practici sunt aspru sancționate chiar cu ani de închisoare iar concursurile de frumusețe canină resping accesul cu astfel de patrupede schingiuite indiferent de rasa acestora.
Previzibil, în curțile vizate de oamenii legii au fost descoperite animale ținute în cuști neîncălzite sau priponite în lanț, în ciuda frigului de afară iar unele dintre acestea aveau răni proaspte de la operațiile nemiloase de ciuntire a urechilor și cozilor.
„În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Totodată, au fost identificate șase exemplare canine adulte, din rasa Doberman, care prezentau modificări structurale la nivelul cozii și urechilor.
La patru dintre acestea, modificările structurale la nivelul cozii erau recente, iar din cauza leziunilor provocate, polițiștii au extins urmărirea penală și sub aspectul comiterii infracțiunii de schingiurea animalelor.
De asemenea, în cele trei locații au fost identificați 63 de câini, de diferite rase, care erau deținuți fără respectarea prevederile legale privind bunăstarea și deținerea animalelor, motiv pentru care proprietarii acestora au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare totală de 7.000 de lei”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Conform legii, pentru infracțiunea de realizare a intervenţiilor chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 3 ani.