În plină pandemie de coronavirus, o rețea particulară de clinici din România anunță că testează la cerere, contra cost, populația adultă pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19.
Sanador a precizat prin intermediul unui anunț distribuit pe rețelele de socializare că, începând de vineri, va pune la dispoziție teste de depistare a noului coronavirus populației adulte, pe bază de programare. Cei care doresc să afle dacă sunt infectați cu COVID-19 trebuie să scoată din buzunar suma de 350 de lei și să aștepte 24 de ore rezultatele, accesibile online.
Sanador precizează că a efectuat în trecut gratuit din fonduri proprii, sute de testări, dar că nu mai poate susține acest demers și căîncasările vor fi folosite pentru acoperirea costurilor cu personalul specializat, alocat exclusiv acestui scop, dar și pentru echipamente, dezinfectanți și achiziția de noi kituri.
De asemenea, Sanador precizează că afăcut toate demersurile necesare către Ministerul Sănătății pentru a intra în Programul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile Prioritare.
Contactați de reporterii B1.RO, reprezentanți Sanador au precizat: „Este un test pentru depistarea coronavirusului. Se ia din secreție nazală. Pacientul nu trebuie să se șteargă la nas. Costă 350 de lei, iar rezultatul se află în 24 de ore lucrătoare. Se face doar pe bază de programare prealabilă. Testul nu diferă de cel aplicat de autorități. Avem autorizație în acest sens pentru acest test. Există același kit”.
Amintim faptul că autoritățile au crescut numărul de teste aplicate zilnic de la 4.973, la 8.284, potrivit unui comunicat de presă transmis de Grupul de Comunicare Strategică.
Unul dintre motive ține de schimbarea metodologiei de raportare, în sensul menționării numărului total de teste, chiar dacă anumite persoane au realizat mai mult de un singur test.
Raportarea actualizată a numărului de teste realizate în ultimele zile în teritoriu, având în vedere volumul de muncă la nivelul personalului de specialitate, reprezintă un alt motiv pentru care a crescut numărul de teste raportate.
De asemenea, a crescut și numărul de teste realizate la nivelul centrelor care beneficiază de aparatura necesară.
Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că autoritățile au în vedere creșterea capacității de testare pentru noul coronavirus, instruirea personalului necesar și achiziționarea de noi aparate Real Time PCR.
În România sunt confirmate 308 cazuri de coronavirus, 31 dintre ele noi. Alte 31 de persoane au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.