Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costinești. Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC

Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costinești. Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC
Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costinești. Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC. Sursa Foto: Facebook / Costinești

Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costinești, erau destinate consumatorilor, prin diverse locații de alimentație publică, anunță ANPC.

În urma unor sesizări primite de Secția Regională de Poliție Transporturi (SRPT) Constanța și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), echipe de control mixte aflate sub coordoarea SRPT Constanța, din care au mai făcut parte ANPC – comisarii Comandamentului Litoral 2022, ANAF, Jandarmeria Română și ITM, au descins la 5 puncte de lucru și o curte interioară ale operatorului economic SC Complex Tineretului SRL, din Costinești.

Focar de toxiinfecție alimentară la Costinești

În curtea interioară, punctul central de depozitare și aprovizionare al societății, se aflau mai multe structuri de tip depozit, unele având camere de frig și o brutărie care aproviziona toate locațiile din Costinești ale operatorului economic.

Activitățile menționate s-au desfășurat în cadrul unui dosar de cercetare penală, instrumentat de SRPT Constanța – Biroul de Investigarea Fraudelor, potrivit antena3.ro.

În ultimii patru ani de zile am încercat să pătrundem în curtea interioară administrată de acest operator economic, rămânând de fiecare dată în afară.

Iată că anul acesta, într-un dosar de cercetare penală, instrumentat de SRPT Constanța – Biroul de Investigarea Fraudelor, s-a emis un mandat de percheziție ce a putut sparge, la propriu, toate ușile și porțile ce până acum ne-au ținut departe de adevăr. Aveam informații, dar nu le-am putut fructifica!

Iată că, umăr la umăr cu alte structuri ale statului, am reușit să dovedim că informațiile primite sunt adevărate. Se cumpără marfă imediat înainte de expirare sau chiar după, se scoate din ambalaj și se distribuie către punctele de lucru, fiind folosită la prepararea mâncării, ce se servește consumatorilor.

Tone de carne și sute de kilograme din alte materii prime au fost identificate și scoase de la consum!Eu cred că legile trebuie modificate în funcție de aceste situații! Mult mai aspre, amenzi și condamnări mai mari! Aici vorbim de o situație ce trebuia să conducă la reținerea celor vinovați!”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

De asemenea, acest operator economic a fost controlat în mai multe rânduri de ANPC și amendat pentru abateri repetate, în ultimii 5 ani, existând chiar și procese în instanță câștigate de instituția noastră împotriva sa. Niciodată, însă, ANPC nu a avut acces în acestă curte interioară, până la emiterea mandatului de percheziție și intrarea prin forță a instituțiilor statului, în acest spațiu.

Ce au descoperit inspectorii ANPC

  • existența a peste 6 tone de materii prime (carne, produse din carne, condimente) expirate încă din 2019
  • la această cantitate, se mai adaugă existența a 2 camere pline de condimente, esențe sau arome, pastă de ardei, orez expirate din anul 2021
  • existența câtorva sute de borcane de murături fără elemente de identificare
  • existența câtorva mii de tuburi de frișcă expirate
  • depozitarea neconformă, în condiții insalubre, a materiei prime
  • schimbarea stării termice a produselor alimentare
  • existența pereților și a pavimentului neigenizate și cu plăci de gresie sau faianță sparte, cu acumulări de apă și mizerie, care emanau un puternic miros înțepător
  • folosirea unor spații frigorifice și a altor aggregate neigienizate și deteriorare, cu strat gros de praf, sânge închegat și insecte, precum și a unor recipiente și ustensile de bucătărie neprofesionale
  • camera de curățare a legumelor impropie, alături de materiile prime folosite aflându-se paturi, mătura si fărașul.
Urmăriți B1TV.ro și pe