Domeniul schiabil din Poiana Brașov este deschis și a rămas una dintre opțiunile preferate ale românilor și pentru vacanța de Paște. Peste două milioane de treceri au fost înregistrate la turnichete, iar brașovenii, în special, se bucură de ultimele săptămâni de zăpadă pe pârtie.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov a anunțat că mai este doar o săptămână până la încheierea sezonului de schi, iar până la data de 20 aprilie s-au înregistrat două milioane de treceri pe la turnichetele din Poiana Brașov.
Cu doar câteva zile înainte de Paște, oamenii se bucură de ultimele săptămâni de zăpadă și schi la munte. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a anunțat că se schiază în condiții bune, iar cele mai bune luni ale acestui an au fost februarie – cu 714.815 treceri pe la turnicehte, urmată de martie, cu 581.844 de treceri pe la turnichetele din Poiană.
„Deşi pârtiile Sulinar, Subteleferic şi Drumul Roşu, până la intersecţia cu breteaua care coboară spre pârtia Bradul, sunt în condiţii bune, le recomandăm schiorilor să utilizeze, la coborârea în staţiune, telegondola, pentru a nu fi nevoiţi ca pe ultima parte să coboare fără schiuri, ultima parte a pârtiilor Drumul Roşu şi Subteleferic fiind fără zăpadă.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile deschise schiului are între 20 şi 35 de cm. (…) Având în vedere consistenţa zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor – Serviciul Salvamont vă recomandă să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, potrivit Agerpres.