Radu Banciu a afirmat, în ediția de luni seară a emisiunii Lumea lui Banciu, că eșecul demersului PSD de a da jos Guvernul PNL prin moțiune de cenzură e o veste bună și o veste proastă în același timp. Bună pentru că ar fi fost prea mult ca liderul social-democrat Marcel Ciolacu să ajungă pe cai mari fix acum, în plină epidemie de coronavirus și cu noul an școlar bătând la ușă. Proastă pentru că liberalii n-au făcut nimic până acum și nici ei nu merită să guverneze.
„O veste bună pentru cel puțin jumătate din electorat, dacă ar fi să ne luăm și după sondaje, și anume faptul că moțiunea de cenzură, pusă la cale de atâta timp exact ca-n desenele animate cu struțul și coiotul, când coiotul încerca să-l facă și continuă probabil și la ora asta să încerce să-l prindă odată pe struț. N-a reușit toată copilăria noastră, poate va reuși când o să ajungem la bătrânețe. Ei bine, așa a încercat și PSD să dea jos Guvernul Orban în plină pandemie. E ca și cum nu i-ar fi păsat deloc de dregătoriile astea estențiale, de lucrurile esențiale.
Vestea bună este că n-au reușit, vestea proastă e că n-au reușit. În sensul în care noi, care suntem neutri, nu ținem nici cu Steaua, nici cu Dinamo, nici cu PSD, nici cu PNL, tot un drac.
Vestea proastă e că, totuși, Guvernul Orban rămâne în funcție, fără să fi meritat lucrul acesta chiar dacă, sigur, au circumstanțe atenuante și i le-am atribuit și noi pe 17 martie, prima zi după starea de urgență, când am zis că nu e vorba de ciondăneală politică și nu va mai fi practic în acest sezon, tocmai pentru că erau alte priorități.
Dar văzând cum merg lucrurile, cum minciunile astea sfruntate de tip PSD au continuat, cum nu s-a făcut absolut nimic, cum Puterea n-a reușit să comunice cu oamenii și, evident, să-i convingă, evident că acești oameni nu meritau până la urmă să rămână acolo, continuând să fie dezagreabili, să fie neplăcuți și să nu facă nimic.
Dar e adevărat că să te trezești cu Ciolacu capellmeister acum și cu începutul școlii era, într-adevăr, o bătaie de joc prea mare. Sigur că PSD-iștii s-au încurcat între ei. Nu s-au prezentat astăzi în plen, la moțiunea care trebuia dezbătută, suficienți membri PSD. Sigur, celelalte partide nu erau acolo, nu se putea conta pe ele, nici măcar pe UDMR, care până la urmă s-a sucit într-un fel.
PSD și-a dat jos odată propriul Guvern, nu e o surpriză că n-a reușit să-l dea pe cel al adversarului jos. A profitat Ludovic Orban și mi-e un pic ciudă că acest neisprăvit, acest neica nimeni rămâne, totuși, cu Guvernul lui, care nu numai că nu face nimic, dar în ultima vreme parcă nici n-a mai promis nimic, dându-și seama că e absolut incapabil.
Dar între două rele, adică între holeră și ciumă, știți cum e proverbul francez, bine e să n-alegi pe nimeni. Deci nu m-aș bucura foarte tare”, a afirmat Radu Banciu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Moțiunea de cenzură depusă de social-democrați împotriva Guvernului Orban n-a mai ajuns să fie dezbătută și votată luni, deoarece PSD n-a reușit nici măcar să strângă cvorumul pentru ședință. Asta deși, chiar de curând, liderul social-democrat Marcel Ciolacu se lăuda că are asigurate 250 de voturi, mult peste minimul de 233 necesar ca o moțiune să treacă.
„Nu consider că este un eșec pentru că în acest moment nu avem un vot”, a declarat Ciolacu apoi, care a mai precizat că votul va fi reluat „categoric”.
„Din punctul meu de vedere, moțiunea este consumată”, a susținut, de cealaltă parte, premierul Ludovic Orban, președintele PNL.
Unele voci, precum cea a președintelui Pro România, Victor Ponta, au acuzat un blat între PSD și PNL, care a dus la acest rezultat.