Ioana Ginghină, despre notele obținute de fiica ei la Evalurea Națională. „ Nu ne așteptam la notele acestea”

Ioana Ginghină, despre notele obținute de fiica ei la Evalurea Națională. „ Nu ne așteptam la notele acestea”
Sursa foto: Instagram/ ioanaginghina

Ioana Ginghină a povestit despre notele obținute de fiica ei, Ruxi, la Evaluarea Națională. Actrița este mulțumită de rezultatele pe care le-a obținut fata ei și speră ca aceasta să fie admisă la liceul pe care și-l dorește.

Ruxi, fiica Ioanei Ginghină și a lui Alexandru Papadopol, a obținut rezultate bune la Evaluarea Națională, ceea ce înseamnă că meditațiile făcute până acum au fost de mare ajutor, conform Libertatea

Adolescenta de 14 ani își dorește să fie admisă la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din București.
Ioana Ginghină a declarat că are mari emoții pentru fiica ei și ca speră să fie admisă la liceul pe care și-l dorește.

„Mămica e mai terifiată ca niciodată, copilul s-a relaxat și iese în fiecare zi. M-a sunat acum că se îndreaptă spre casă, e plecată de pe la 11 de acasă. Ea s-a relaxat, gata, a terminat. Mi-a și zis: «Auzi, mama? Mie nu îmi vine să cred că nu îmi mai zici să merg în cameră, să învăț! Mă uit așa la tine și nu înțeleg de ce nu zici nimic!». Eu sunt în mega-priză, parcă mai tare ca înainte de examen, ca să fie la liceul pe care și-l dorește. Nu au început încă înscrierile. Treaba stă bine, dar, până nu vezi cu ochii tăi…”.

Ruxi a luat note bune

Vedeta nu a vrut să spună concret care sunt notele pe care ea le-a primit. „A luat note bune pentru cât a muncit. Nu ne așteptam la notele acestea! A luat note mai mari decât se aștepta și ea, decât se aștepta toată lumea. Ruxi nu a fost niciodată un copil care să învețe foarte mult și ne-a surprins acum cu note mari, deci a fost bine”.

Totuși, pentru a fi admisă la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, ea trebuie să se pregătească și pentru două examene de admitere la desen. Familia o susține în drumul ales și este impresionată de determinarea și pasiunea pe care fata le manifestă în atingerea obiectivelor sale.

Răsplata promisă de mama ei pentru admiterea la liceu

Actrița este mândră de fata ei și a mărturisit că o va susține în orice fel. Mai mult, i-a promis adolescentei că o va duce în vacanță la Paris, dacă va reuși să intre la liceul dorit.

„Dacă intră la liceul pe care și-l dorește, că nu e ca și cum l-am ales eu, mergem la Paris cu cea mai bună prietenă a ei, poate îmi iau și eu o prietenă. Da. (n.r. – plătește ea) Doar nu o să pun copilele, nici nu mi-am pus problema! S-a dus, mă duc eu cu prietena la Paris. (n.r. – dacă nu intră unde își dorește) Eu mi-am educat foarte bine copilul! Nu există negociere la anumite chestii. Eu am o relație foarte frumoasă cu Ruxi, am mare încredere în ea, după ce facem înscrierile vrea să plece la mare. I-am zis OK, nu am nicio problemă! Dar la mine lucrurile stau foarte clar. A luat note mai mari decât ne așteptam și toată familia a fost: «WOW! Bravo, felicitări, extraordinar!». Am zis și eu: «Bravo, WOW».

La un moment dat, am văzut că toată lumea zicea așa și am spus: «Eu zic să ne oprim puțin! Totuși, nu a luat 10!». Ce făceam dacă lua 10, o urcam pe stele? Hai să fim raționali! Ea a făcut, într-adevăr, un mare efort, s-a adunat pe ultima sută de metri, dar hai să ne oprim! Am înțeles! Nu vreau să le zic. (n.r. – notele) Ea nu învață, copilul nu a învățat! Dacă vezi un copil că nu învață, zici: «Aia e!»”, a mai adăugat Ioana Ghingină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`