Raluca Bădulescu și-a deschis cont pe platforma pentru adulți OnlyFans. Vedeta a povestit ce a determinat-o să facă acest lucru, ce conținut publică și reacțiile primite până acum. Cât despre fiul ei, acesta o susține.
„Nu trebuie să avem toți 20 de ani, să ne încadrăm în anumite standarde. Chestia asta mi se pare foarte importantă, pentru că trebuie să fim fericiți noi cu cine suntem cu adevărat, nu doar asumați. Pentru mine, sinceră să fiu, e un lucru pe care mi-l doream foarte mult și toți cei din jurul meu au fost bucuroși de decizie”, a explicat vedeta, într-un interviu pentru Fanatik.
„Nu e vorba de curaj foarte mare, ci o altă metodă creativă de a te exprima. Depinde foarte mult de contentul pe care îl postezi, știi? Fiecare are o altă metodă de exprimare, la fel ca pe Instagram sau alte rețele de socializare.
Depinde de ce vrei să exprimi. Este o altă latură a personalității mele, sunt lucruri care sunt ca o continuare firească a ținutelor pe care le purtam, în general, a discursului meu. Nu sunt chestii ieșite din comun. Fiecare om este liber să posteze pe orice fel de platformă orice fel de content vrea. Toți content-creatorii au un anumit specific.
Contentul meu este un amestec de fashion, glam, sexy, mă rog”, a explicat Raluca Bădulescu, pentru Fanatik.
Aceasta a afirmat apoi că lucrează cu o echipă de profesioniști formată din stiliști, make-up artiști și fotografi: „Totul trebuie dus la un nivel. Nu ai cum să te apuci de unul singur și să îți faci poză cu telefonul”.
Totodată, ea a mai spus că până acum a primit reacții pozitive: „Feedback-ul a fost extraordinar, atât de la prieteni, cât și de la urmăritorii mei și de la persoane random pe care le-am mai văzut la o terasă, la o cafea. Am primit un feedback excepțional, toți m-au felicitat”.
Raluca Bădulescu a precizat, în acest context, că ar fi pozat acum pentru Playboy dacă revista ar mai fi existat: „Și din sexualitate se poate face o artă”.
Întrebată cum vede această situație fiul ei, vedeta a răspuns: „Evident că fiul meu e la fel de open-minded ca mine. Fiul meu are 22 de ani. Sinceră să fiu, nu văd legătura în niciun fel de context din partea nimănui, pentru că are 22 de ani. Aici nu vorbim, știi că am mai văzut discuția asta pe Instagram și am mai primit astfel de întrebări cărora nu le-am răspuns, că nu mă apuc acum eu să dau explicații pe rețelele de socializare. Suntem adulți cu toții”.