ANSVSA a instituit o alertă alimentară în mai multe județe din țară, după ce autoritățile au descoperit un parazit în macroul congelat importat din Insulele Feroe, informează Mediafax.
„O parte din cantitatea de peste 60 de tone a ajuns la un depozit din Bihor şi de aici în mai multe judeţe, printre care Hunedoara, Timiş, Arad, Sălaj, Maramureş, Dolj, Cluj. În judeţul Hunedoara a ajuns o cantitate de 320 de kilograme de peşte, care s-a vândut deja în 12 magazine din Valea Jiului.
Cantităţile fiind mici, s-au dat imediat şi probabil deja au fost consumate. Oamenii pot sta liniştiţi, parazitul Anisakis este unul evisceral, adică se localizează în intestine, care de regulă nu se consumă. Nu s-a descoperit parazitul şi în musculatură, prin urmare oamenii nu au fost infectaţi„, au spus oficialii ANSVSA.
Până în acest moment, nu au fost înregistrate cazuri în care persoanele care au consumat macro congelat să acuze stări de rău.