Ineficienţa companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol pentru competitivitatea economiei din România, este de părere ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, potrivit Mediafax.
„În cazul României, eu cred că ineficienţa companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol în calea competitivităţii, implicând eforturi suplimentare din partea finanţelor publice. Aceasta este însă un aspect cheie al programului de reformă convenit de România cu FMI. Progresele în acest domeniu ar putea transforma economia românească şi ar putea-o face mai atractivă pentru investitori, inclusiv investitorii din Marea Britanie”, a afirmat Harris, la deschiderea oficială a sesiunii de tranzacţionare şi marcarea a doi ani de la listarea Fondului Proprietatea.
Britanicul a adăugat că, deşi autorităţie române au reuşit în ultimii ani, cu sprijinul FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, stabilizarea macroeconomică, „totuşi, România a rămas în urmă la capitolul reforme structurale, cruciale pentru valorificarea potenţialului de creştere pe termen mediu şi lung”.
„Restructurarea companiilor de stat rămâne greoaie şi presărată cu bariere politice şi administrative, iar acolo unde restructurările au avut loc, este nevoie de evaluări periodice care să ne asigure că obiectivele stabilite iniţial – eficienţă, performanţă şi transparenţă decizională sunt pe cale să fie atinse”, a mai spus Harris.