Borza a anunțat revocarea directorilor de la Hidroelectrica: "Au fost decimate două clanuri"

Borza a anunțat revocarea directorilor de la Hidroelectrica: "Au fost decimate două clanuri"
Foto: EVZ

Administratorul judiciar al companiei de stat Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, joi, că toți directorii instituției au fost revocați din funcție, în timp ce postul de director general urmează să fie ocupat în urma unui concurs, arată Mediafax.

Din executivul Hidroelectrica au fost decimate două clanuri. De specialişti ce sunt (au fost revocaţi, n.r.). Este o vorbă în popor – «peştele de la cap se împute». (…) Când o companie merge prost conducerea trebuie să-şi asume, nu angajaţii şi nici poporul român. Acei directori au fost numiţi pe criterii politice, dar tot vor avea posibilitatea să îşi demonstreze competenţele la concurs„, a explicat Borza.

Acesta a mai anunțat în cursul zilei de joi concedierea a 500 de angajați, în urma unor restructurări. Concedierile vor fi finalizate până la data de 30 iunie. (Detalii AICI)