Comisia juridică a Camerei a respins, luni, cererea preşedintelui Traian Băsescu privind discutarea cazurilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre în acelaşi timp cu decizia privind cazul Alin Trăşculescu.
”Sunt încântată de grija pe care instituția președinției o are pentru MCV, dar să știți că aceeși problemă a fost și când s-a respins de către plenul Camerei Deputaților solicitarea de percheziție informatică și la cazul Ridzi, iar președintele nu a fost la fel de interesat să ne solicite reluarea votului. Pe procedură, vă spun că regulamentul nostru nu prevede o reacție la această solicitare pentru că ea nu este regulamentară. Ca să dăm curs, ea trebuie să vină de la o instituție abilitată, în cazul de față de la Parchet. Nu putem să dăm curs cererii venite de la instituția președinției. Asemenea solicitări le-ar putea face Parchetul în condițiile în care ar apărea probe suplimentare, probe noi care să justifice reluarea procedurii de vot. Nu putem să facem altceva decât să respectăm legea și regulamentul și să înaintăm Biroului Permanent punctul nostru de vedere negativ cu privire la solicitarea președintelui României”, a explicat vicepreședinta Camerei Deputaților, Alina Gorghiu.
Decizia a fost luată cu opt voturi împotriva cererii, un vot „pentru” şi o abţinere.
Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare către Parlament în care cere, în cazul în care se solicită ridicarea imunității deputatului PDL Alin Trășculescu, să se rediscute și cazurile lui Victor Paul Dobre și Laszlo Borbely. (DETALII aici)